Lectura de weekend

Subtitlul acestui blog spune: “despre scris si despre povesti”. Vreau ca in fiecare weekend sa dau prioritate celei de-a doua parti si sa va sugerez bucati de scriitura reusita care contureaza povesti minunate. Cand spun “povesti”, ma refer la non-fictiune, povesti jurnalistice, articole cu (sper eu) incarcatura dramatica si o dinamica asemanatoare cu o bucata literara, dar scrise cu alt scop. De a puncta un moment in timp. De a ne arata cum traim. De a surprinde un adevar (unul documentabil, nu cel absolut).

In saptamaniile viitoare va voi sugera o serie de articole si povesti zguduitoare. Sper ca acest jurnalism sa va convinga de forta lui (am mai vorbit despre povesti intr-o discutie din septembrie cu Bradut). Voi incepe insa cu putina autoreclama. Nu atat mie, cat revistei pentru care lucrez. De ce? Pentru ca Esquire e printre putinele locuri – daca nu singurul – care se incumeta sa spuna povesti complexe. Fata de americani, care sunt maestrii, suntem la inceput – atat ca documentare, cat si ca scris si disciplina de editare. Dar facem ceva diferit de alte produse media.

Incep recomandarile cu Esquire-ul romanesc pentru ca sa incerc sa preintampin urmatoarea intrebare: Se poate face jurnalism narativ, se pot spune povesti complexe, se poate scrie un material de profunzime in Romania? Da. Se poate.

Acestea fiind spuse, astazi va recomand:

* Ultimul numar din Esquire Romania. Sunt o serie de chestii dragute in numarul asta (are cam 120 de pagini de continut editorial!), dar cateva mai aproape de ce spuneam mai sus. La pagina 42 veti gasi un profil al lui Adrian-Silvan Ionescu scris de Sebastian Ispas. Ionescu e profesor si cercetator, un barbat care a ales sa se imbrace dupa moda secolului XIX. La pagina 48, Sean Cafferky (odata Romerican) povesteste aventurile lui prin Romania in cautarea saormei perfecte. Iar Calin Cosmaciuc spune incepand de la pagina 52 o poveste personala despre dorinta lui de-a fi trimis ca reporter intr-un razboi. (Mai multe despre ce contine acest numar, aici).

Esquire - Ianuarie

* Cristian Nemescu. Viata ca un film. Profilul pe care i l-am facut lui Cristian Nemescu in numarul din septembrie al Esquire e cel mai greu articol pe care l-am scris pana acum. A fost la fel de greu de documentat si editat. Nu voi mai spune nimic despre el acum, pentru ca am tot facut-o. Il pun aici din doua motive simple. Primul e ca il puteti citi gratis – descarcati textul in PDF. Al doilea e ca voi incerca, din dorinta de-a vorbi despre scris ca un proces, sa revin saptamana viitoare cu detalii despre cum a fost facut. Daca dupa ce-l cititi aveti intrebari, lasati-le in comments.

Cristian Nemescu

One Response to “Lectura de weekend”

  1. bogdan Says:

    in primul rand, in ultimul numar din esquire nu mai sunt atatea lucruri interesante. pare cam multa opinie, nu ti se pare ? adica prea putine intamplari povestite sau personaje meseriase. cu depp si burton a fost o dezamagire totala. dupa ce a facut esquire cu sean penn ma asteptam sa explodeze acum paginile cu depp, dar nu.

    in al doilea rand, despre materialul cu nemescu e atat de bine facut incat nu am mai avut timp sa ma intreb cum ai facut aia sau cum ai aflat aialalta.

    inceputul materialului de cate ori l-ai scris ? pentru ca am crezut ca o sa fie o enumeratie obositoare potolita feminin cu ceva firesc, dar faza cu “… nelinistea” e tehnica, domnu’ Lupsa, si mi-a placut mult. eu nu citisem numarul cu nemescu.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: