* Din seria “Writers on Writing” a New York Times, 10 reguli de scriere de la Elmore Leonard. Trei reguli minunate: nu deschide cu vremea, nu atribui cu altceva decât “a spune” şi încearcă să omiţi chestiile peste care cititorul are tendinţa să sară.
* The School de C.J. Chivers. Din Esquire. Câştigător în 2007 al unui National Magazine Award pentru reporting. Povestea minut cu minut a situaţiei ostatecilor din Beslan din 2004. Chivers a muncit aproape doi ani la acest material şi a avut interviuri care au durat chiar şi 10 ore cu unii dintre supravieţuitori. Numai aşa putea pune cap la cap evenimentele acelei zile.
A Scrie 
January 18, 2008 at 1:40 pm |
Foarte misto regulile lui Leonard. Desi mi se pare ca unele sunt mai greu de aplicat in anumite cazuri, sunt tentat sa fac asa… Dupa primul draft, al doilea sa-l realizez cu niste reguli de genul acestora in cap. Sa vedem ce si cum iese :) Adica… mi-ai dat de lucru… Din nou :)
January 18, 2008 at 7:05 pm |
eu cred ca la noi nu se mai foloseste de mult : ea a zis, ea zise. Poate limba romana ne ofera mai multa libertate. Putem folosi linistiti “:” si oricum se intelege cine vorbeste. Dar uneori se simte nevoia de nuantare. “I sopti, murmura, se rasti, se amuza etc “
January 18, 2008 at 11:22 pm |
Puck, se poate vorbi ore întregi despre cum atribuim informaţii. Numai “a spus” vs. “spune” ne-ar mânca ore. Ca regulă, eu prefer această atribuire neutră şi prefer deseori timpul prezent chiar dacă interviul aparţine trecutului. Aleg şi nuanţe uneori (“a şopti”, “a striga” sunt verbe pe care le-am folosit), dar încerc să indic din context modul în care a fost transmisă informaţia.
January 19, 2008 at 11:32 am |
si este posibil sa vorbim de stiluri diferite, eu despre cel literar, tu despre cel jurnalistic:)