Archive for the ‘Uncategorized’ Category

ascrie.org

January 23, 2008

Începând din 28 ianuarie, blogul va rezida oficial la ascrie.org.

La puţin timp după, voi şterge blogul de pe wordpress.com, aşa că schimbaţi-vă link-urile din blogroll şi adresele de feed.

Despre nevoi si motive

January 9, 2008

Nu ma asteptam la o reactie atat de rapida (si de pozitiva) la blog. Chiar contam pe o lipsa de interes (din necunostiinta, desigur) pana finalizez scheletul. Nu exista un semn mai clar de BETA decat doua link-uri catre WordPress. Dar ma bucur ca e un subiect interesant.

Vreau sa va atrag atentia asupra a doua reactii care m-au cucerit. Le-am spus cursantilor mei (nu le pot spune studenti) ca e important sa stie de ce vor sa scrie si ca e important sa-si defineasca relatia cu scrisul. E la fel de important sa aiba putine idei fixe despre asta, pentru ca esti mereu un invatacel al acestui mestesug. Pana la o anumita varsta (sa zicem 23-24, desi uneori merge mult mai departe) multi dintre cei care scriu au impresia ca sunt darul lui Dumnezeu. Nimeni nu scrie ca ei. Nimeni nu are ideile lor. Nimeni nu are duritatea lor. Nimeni nu are dreptul sa-i editeze. Ba mai mult, cu siguranta nu e nimic de editat la ce au scris. (Uitati, spre exemplu, una din cele mai pline de sine scrisori de intentie pe care le-am vazut vreodata. E instructiva pentru ca ne aminteste atitudinea cu care am pornit la drum. Pacat ca editorii au raspuns la fel.).

Nu e nimic rau in atitudinea asta. Am avut-o si eu si au avut-o multi din cei pe care ii cunosc. Eu am avut nevoie de ea ca sa-mi gasesc curajul de-a scrie (ceva, orice, dbrom.ro). Am renuntat la ea cand mi-am dat seama ca ce produceam nu arata decat frica. Voi dezvolta ideea asta pe viitor; ce vreau sa spun acum e ca e important din, cand in cand, sa scrii putin despre cum scrii, de ce scrii si ce-ai vrea sa scrii. “Writing is thinking”, spun multi dintre marii jurnalisti americani. E un proces haotic de limpezire a gandurilor.

Vreau sa va arat doua exemple de gandit prin scris. Nu cred ca au fost generate de acest blog, dar l-au mentionat. Dan scrie despre nevoia de-a gasi timp sa-si dezvolte personajele si spune: “Printre altele, aştept (în zadar) momentul în care voi putea să-mi spun că sunt scriitor. În zadar – pentru că probabil nu o să trăiesc din scris niciodată (presupunem că asta face parte din definiţia unui scriitor în accepţiunea mea).”

Stephen King spune in ultimele randuri din On writing (da, voi face un review): “Writing is magic, as much the water of life as any other creative art. The water is free. So drink.” E gratis. Nu trebuie nimeni sa-ti puna mana in cap si sa te numeasca “scriitor” sau “jurnalist” sau mai stiu eu ce. Mai spune Dan:

Vreau să-mi spun poveştile. Vreau să-mi duc personajele până la capătul drumului, sau să le fiu alături pentru o perioadă. Vrea să le las să-mi conducă cuvintele. Vreau să mă descopăr pe mine şi pe cei din jurul meu în basme în oglindă, vreau să-mi înţeleg mai bine lumea şi scrisul mă ajută foarte mult. Vreau să fiu mai bun, să scriu mai cursiv, să nu-mi mai fie frică de greseli gramaticale (Salut Grammar Nazi, draga mea de Jen), să-mi iasă frazele acelea perfecte pe care mi le doresc. Mărturisesc că vreau şi că încă mai am speranţe.

Pentru că scrisul se dovedeşte, pe măsură ce-mi consum relaţia cu el, o artă care ţine la fel de mult de inspiraţie, talent şi imaginaţie cât şi de muncă şi perseverenţă. Am terminat-o cu primul şi singurul meu roman când eram pe la liceu. Am reuşit să-mi văd pentru prima dată numele tipărit într-o revistă şi m-am mândrit fără motiv pentru cele câteva rânduri din enciclopedia SF de la Nemira… Dar este doar începutul. Trebuie să fie.

Mi-a placut de asemenea postul lui Eddie Tone, redactorul-sef de la FHM. Il stiu pe Eddie de vreo 7 ani si chiar daca nu vorbim prea mult, ne intelegem indeajuns incat sa pastram o colaborare. Actualmente scriu un textulet pe luna pentru ei – cel mai des mini-eseuri personale – oarecum diferite ca abordare de restul revistei. Pe langa niste ganduri despre scris ca exercitiu, Eddie (care in prezent finiseaza niste scrieri mai lungi) face publice gandurile sale despre ce ne face sa scriem.

Scriem pentru că suntem trişti. Scriem pentru că ne-a impregnat parfumul fericirii. Scriem pentru că iubim şi simţim nevoia să spunem lumii despre ce formă au stelele. Scriem pentru că urâm şi nu găsim pe loc debuşeul direct pentru a scoate negreala din noi. Scriem pentru că avem nevoie de cuvinte atunci când cuvintele se aglomerează în sufletul nostru. Scriem pentru că respirăm idei şi nu avem cui să le spunem cu voce tare. Scriem pentru că nimeni nu ne crede sau pentru că ne cred atât de mulţi încât ne dorim să ne creadă o lume întreagă. Scriem pentru că vrem să ne citească cei de lângă noi, să ne laude sau să ne înjure.

CS Lewis a spus ca citim ca sa descoperim ca nu suntem singuri. Eu scriu ca sa descopar ca nu sunt singur. Voi?

Disciplina de a scrie (zilnic)

January 8, 2008

Ideea de a scrie zilnic nu e una originala. Zeci de mii de scriitori si de jurnalisti scriu in fiecare zi. Stephen King spune in On writing (tradusa la noi Misterul regelui) ca norma lui zilnica e de 10 pagini, adica vreo 2.000 de cuvinte. In fiecare dimineata se aseaza la masa de scris si scrie acele 10 pagini. Uneori curg si e gata inainte de pranz. Alteori, e inca la birou dupa amiaza, storcandu-si creierul pentru ultimele boabe. Rareori, scrie King, se ridica de la masa inainte sa termine.

Am avut recent o conversatie cu o prietena – un jurnalist foarte talentat – care mi-a spus ca nu crede in abordarea asta (eu i-am zis “scrisul ca tinichigerie”) si ca prefera sa scrie cand ii vine, pentru ca atunci are sansa de a scrie ceva bun. E stilul in care am abordat si eu scrisul pana nu demult. Daca am ceva de spus, va veni si momentul in care voi simti ca trebuie sa ii dau drumul si atunci ma voi aseza la masa si voi scrie.

Imi amintesc insa sute de ocazii in care mi-as fi dorit sa scriu ceva, dar mi-am gasit o scuza. E cald afara. Mai bine vad un film. Ma doare capul. Parca imi e lene sa dau drumul la calculator. Sau, chiar daca am dat drumul la calculator, m-am lasat dus de e-mail si pana am scris un mesaj despre lungimea perdelelor pe care mi le doresc pe balcon, a plecat si muza in treaba ei.

In ultimii 2-3 ani am invatat ca nu te poti increde in muza si ca poti scrie si fara ea. Sigur, in zilele in care te viziteaza, scriitura ta va avea o patina speciala. Dar asta nu inseamna ca va fi de aruncat la gunoi in zilele in care muza e ocupata cu alte chestii. Si am mai invatat sa nu cred in scuze. Nu cred in “nu pot scrie azi” si nu cred in ideea ca poti fi in pana de inspiratie sau intr-un blocaj creativ.

Un editor de la Baltimore Sun spunea ca nu exista “writer’s block”. Povestea ca tatal lui a condus un camion toata viata si nu s-a trezit niciodata spunand ca are “truck driver’s block”. In “The Craft of Revision”, Don Murray, un instructor fabulos de scriitura, puncteaza ideea ca scrisul e un mestesug, un obicei, o disciplina. Nu-l vei putea intelege si stapani daca nu te antrenezi regulat. (Si Murray incerca sa scrie zilnic. Nu avea o limita, dar isi nota numarul de cuvinte pe o tablita din birou. La un bilant de cinci ani, de exemplu, avea o medie de 898 de cuvinte pe zi. Scrisese ceva in 1.640 din cele 1.976 de zile pe care le-a avut la dispozitie):

“Writers write. It is that simple. And writers suffer the same problems in getting started as nonwriters. In fact, the more you are published, the higher the expectations placed on you by editors, readers, and yourself and, therefore, the more likely you are to suffer paralysis. We never are prepared enough; never feel we have the authority to be an authority; never believe we write well enough; never have the time, the place, the tools; always have other responsibilities that have to be faced first; and on and on. All the excuses may be legitimate but writers write despite all the good reasons not to write.” (Don Murray – The Craft of Revision)

Mi-am amintit de citatul asta recent, citind un articol din The Oxford American scris de prozatorul american George Singleton. Textul se numeste “How to write stories” si e un ghid pentru cei care au hotarat ca din 2008 se vor pune serios pe treaba (oare cati oameni isi pun scrisul ca dorinta #1 pentru noul an?). Singleton e savuros si inventeaza un plan intins pe 20-30 de ani, care va aduce scriitorului tanar numeroase bucati publicate, bani si satisfactia de a fi curatat mediul (da, planul implica si activitati ecologice).

Ideea lui Singleton se bazeaza pe faptul ca scriitorul va scrie 1.000 de cuvinte in fiecare zi. Finalul textului anticipeaza cateva din scuzele pe care cititorul hotarat sa scrie (dar convins ca fara muza nu se poate) le va gasi sa nu-i dea drumul. Sigur, multe din ele sunt valabile. Dar daca gasesti timp pentru scuze in loc sa gasesti timp pentru scris, atunci nu scrie.

De ce “A scrie?” (draft 1)

January 7, 2008

Am inceput acest blog in aceeasi zi cu o provocare. De astazi, voi incerca sa scriu in fiecare zi. 30 de minute in primele sase luni. Iar apoi voi vedea. Scriam oricum in fiecare zi, dar nu organizat. Scriam e-mailuri, note de editare, si uneori, chiar bucati dintr-un articol sau altul. Dar vreau sa fie mai organizat. Mai fortat. Mai impus. De-asta am hotarat sa ma asez la masa in fiecare dimineata, cu cafeaua langa mine, si sa incerc sa scriu 30 de minute pe o tema data sau pur si simplu aiurea.

Acest blog va fi unul din receptaculii acestei incercari, dar motivele din spatele lui sunt mai numeroase. Am sa incerc sa insir cateva – ordinea este aleatorie:

– am hotarat sa incerc sa scriu in fiecare zi si vreau ca ce scriu sa fie citit. Scrisul e un act pe care il faci atat pentru tine cat si pentru altii. Egoismul, dupa cum spunea si George Orwell, e un motiv puternic pentru a te apuca de scris.
– cred ca scrisul e exercitiu, nu talent. E o meserie care se invata si se exerseaza obsesiv pana devine o obisnuinta.
– predau un curs de jurnalism narativ (e un *.doc) la Centru pentru Jurnalism Independent care e concentrat pe ideea ca scrisul e un proces, nu o eruptie dupa vizita muzei (mai e si a gandi, a fi simplu dar nu simplistic, a rescrie etc. Despre astea pe viitor.). La fiecare intalnire descoperim ceva despre proces si vreau sa existe un loc in care sa putem aprofunda aceste descoperiri.
– a scrie nu e un act rezervat romancierilor, poetilor, studentilor la litere si cenaclurilor care se intalnesc in localuri unde domneste fumul. E un act pe care il comit si cei care scriu un raport, un eseu pentru scoala sau un articol. Prin definitie, eu sunt jurnalist – spun povesti despre lumea in care traim. Dar scriu. Iar cel care comite actul de a scrie e – semantic vorbind – scriitor.
– atat la cursul pe care il predau cat si la bere cu prietenii vorbesc des despre povesti care m-au marcat. Ele sunt in general povesti despre cineva care face ceva. Sau, mai specific, despre un personaj care pe parcursul unui text, face ceva si afla ceva despre sine. Sunt multe genuri si forme jurnalistice prin care spun astfel de povesti. In Romania, executia lor este inca precara. De aceea vreau sa impartasesc exemple reusite.
– tatal meu m-a intrebat recent de ce nu vorbesc mai mult. I-am spus ca tind sa vorbesc foarte mult despre lucrurile care ma entuziasmeaza. Nimic nu ma entuziasmeaza mai mult ca scrisul si povestiile bine spuse.

Exista probabil si alte motive pentru acest blog. Promit sa le dezvalui pe masura ce le identific. Si promit sa le slefuiesc pe cele de mai sus. Daca a scrie e a rescrie, atunci acest prim post e actualmente in stadiul de prim draft si va avea nevoie de o editare.

Ideal acest blog va fi o conversatie despre scris, despre povesti, despre idei, despre strategii, si despre tehnici. Va aduce exemple, sugestii si, poate, rezolvari. Fiind un blog scris de un jurnalist, va vorbi in principal despre povesti adevarate, sau non-fictiune cum i se spune mai noi si pe la noi.

Nu cred ca asta il face mai putin interesant. Pentru ca de scris, scriem cu totii intr-o forma sau alta. Si e mereu loc de mai bine.

A scrie

January 4, 2008

Acesta e un test. Un test al blogului de scriitura.